Ministrul delegat Toader vrea o absorbție de 100% a banilor comunitari până în 2023

Ministrul delegat Toader vrea o absorbție de 100% a banilor comunitari până în 2023
Publicat: 04/01/2017, 11:32

„Îi urez mult scucces doamnei ministru Toader în noul mandat. Doamna Toader este cea care a scos România din necaz cu fondurile europene, împreună cu domnul ministru Nica și Teodorovici”, a declarat președintele Comisiei pentru afaceri europene, deputatul PSD Victor Ponta.

Toader și-a început discursul urându-le celor prezenți să aibă „un an excepțional”.

Mihaela Toader și-a prezentat activitatea profesională, a oferit detalii despre viața personală și a spus că obiectivele pe care le are în mandatul său sunt „simple”

„Să avem un an excepțional. Sunt Mihaela Toader. Am doi copii. (…) În ultimele 4-6 luni am fost acasă. Avem bucuria de a mai avea încă un copilaș, dar nu am pierdut legătura cu colegii din minister. (…) Accept această provocare chiar dacă ea va însemna mai puțin timp alături de familia mea și mai mult timp alături de dumneavoastră”, a spus Mihaela Toader.

Toader a afirmat că avem nevoie nu numai de cele 32 de miliarde de euro fonduri europne, dar și de „suflul și modul în care aceste fonduri ne pot schimba nouă mentalitatea”.

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene a spus că își propune un grad de absorbție de 72,5% până 2020 și 100% până în 2023, afirmând că actualul exercițiu financiar „ne arată că se poate”.

Audierea nu a fost lipsită de dispute între opoziție și majoritatea parlamentară. Deputatul PMP Eugen Tomac a criticat faptul că deputații nu pot pune câte întrebări vor.

„Este vorba despre audierea unor miniștri, indiferent de programul pe care l-ați făcut dumneavoastră nu pot să iasă deputații fără să pună întrebări. (…) Este un abuz ceea ce se întâmplă în comisie”, a spus Tomac.

În replică, Victor Ponta a afirmat că dacă regula stabilită de comisie nu este respectată- preluarea seturilor de întrebări și răspunsul ulterior al ministrului propus, Mihaela Toader va epuiza timpul rezervat audierii răspunzând timp de 40 de minute unei singure întrebări.

Ministrul delegat pentru fonduri europene a primit aviz pozitiv, cu 18 voturi „pentru” și 8 „împotrivă”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cum vor măicuțele de la Notre-Dame-des-Neiges să-și salveze mănăstirea?
×